Niciodată nu am crezut că eu, personal pot fi misionară vreodată. Mereu am fost asemeni lui Moise. Când îmi vorbea Dumnezeu dădeam înapoi şi puneam la îndoială chemarea de peste viaţa mea. Mă credeam prea mică, prea timidă. Cum să vorbesc cu oameni pe care nu îi cunosc despre Dumnezeu!? Mai ales despre viaţa mea personală şi despre minunile pe care El le-a făcut???? Imposibil. Însă nimic nu este imposibil pentru Dumnezeu. El nu foloseşte oameni perfecţi, ci din contră…

Cu frică am pornit pe acest drum necunoscut, pe atunci…”misiunea”. Cu cât petreceam mai mult timp în prezenţa Lui, ascultând vocea Lui (by the way: Dumnezeu chiar vorbeşte oamenilor, nu numai în vechime, ci şi în vremurile noastre. Trebuie doar să stai şi să asculţi…), am început să simt tot mai mult dragostea Lui faţă de oameni, să simt durerea pe care o simte El pentru noi atunci când îi întoarcem spatele, pur şi simplu să îi simt inima. E aşa de fain. Poate unora dintre voi vi se pare că vorbesc în termeni SF, însa tot ce scriu, ce împărtăşesc cu voi, e din experienţa mea personală…Dumnezeu e viu, e real.
Am avut oportunitatea de a merge în mai multe misiuni şi am putut experimenta diferenţele culturale, religioase, diferenţa dintre oameni şi nevoile lor.
Oriunde am mers, oamenii erau sătui de religiozitate, de vorbe fără fapte, de oameni care au venit la ei şi vroiau să îi convertească la religia lor. Le-am spus şi lor şi vă spun şi vouă: NU RELIGIA CONTEAZĂ! Aşa de mult m-am săturat de toate denominaţiunile din ziua de azi. Toată lumea se axează pe religia pe care o are x şi y şi se pierde din vizor lucrul important: Dumnezeu! Mă rog însa ca Dumnezeu să ne deschidă ochii şi să ne dăm seama ce este mai important: El sau religia pe care o avem???
Misiunea care m-a “afectat” cel mai mult, care şi-a pus amprenta peste viaţa şi inima mea, a fost misiunea din Egipt. Am avut ocazia să învăţ despre religia musulmană, despre triburi, şi lucrând cu diferiţi oameni, din mai multe ţări, denominaţiuni, mi-am dat seama de un lucru foarte important: OAMENII AU NEVOIE DE DUMNEZEU! Acolo am întâlnit multe familii care plecaseră din Sudan şi se refugiaseră în Egipt, crezând că le va fi mai bine; însă nu era deloc aşa. Trăiau în condiţii foarte grele. Bărbaţii nu îşi găseau slujbe, iar femeile erau singurele care aduceau bani în casă. Multe dintre femeile cu care am stat de vorbă îşi pierduseră soţul, fiul, tatăl, mama în războiul din Sudan. Am fost uimită să văd câtă pace aveau acele femei, cât optimism. Şi acum îmi aduc aminte cuvintele uneia din femei: “Chiar dacă mi-am pierdut soţul de 10 ani şi am rămas singură cu copiii mei, într-o ţară străină, Dumnezeu niciodată nu m-a părăsit!” Când începea să se roage şi să Îl laude pe Dumnezeu, pur şi simplu mi se făcea pielea de găină. Acea femeie m-a făcut să realizez că indiferent prin ce aş trece, Dumnezeu este acelaş, plin de dragoste şi iubitor şi am o mulţime de motive să Îl laud şi să Îi cânt. Pe tot parcursul acelei misiuni am slujit în mai multe departamente: clinică, sortare şi împărţirea hainelor celor nevoiaşi, croitorie (am ajutat la cusut de nişte genţi în stilul unuia din triburile din Sudan care mi s-a părut foarte fain), tineret şi domeniul care mi-a plăcut mult de tot, copiii. Am avut ocazia să predau engleză în câteva şcoli şi să împărtăşesc cu acei tineri despre cum Dumnezeu m-a schimbat şi cum mi-a purtat de grijă. La una din întâlniri, peste 8 tinere l-au primit pe Isus ca Domn şi Mântuitor personal. A fost una dintre cele mai faine zile din viaţa mea. Pur şi simplu am simţit satisfacţie, că am putut ajuta, că L-am reprezentat pe El şi am împărtăşit dragostea Lui faţă de ele.
În Egipt l-am întalnit pe cel mai înalt om pe care l-am cunoscut vreodată. Şi acum mă apucă râsul când mă uit la poză 🙂 Aş avea aşa de multe lucruri de împărtăşit, da nu mi-ar ajunge “hârtia”. Nici dacă aş tăia copacii din faţa geamului meu şi să îi transform în hârtie nu ar fi suficient. 🙂
Toţi aceşti 3 ani de misiune au fost cei mai frumoşi ani. L-am experimentat pe Dumnezeu cum niciodată nu L-am experimentat. Cea mai multă satisfacţie mi-a adus faptul că am fost acolo, lângă acei oameni, am râs, am plâns împreună, m-am putut ruga pentru ei şi în acelaş timp sluji. Aşa de mult mă bucur că până la urmă L-am ascultat pe Dumnezeu şi m-am lăsat condusă de El. Este aşa de important să-L asculţi, să spui “DA”, indiferent dacă ţi se pare absurd, pentru că Dumnezeu te-a creat şi oricare ar fi chemarea ta Dumnezeu lucrează împreună cu tine, niciodată nu te va lăsa “baltă”, va lucra “cot la cot” cu tine. Aşa că, acum la finalul acestui articol, vreau să te încurajez: dacă simţi că Dumnezeu te cheamă să fi pastor, muzician, misionar, pescar sau orice altceva, urmează-ţi chemarea. Dumnezeu e cu tine si nu te crede prea mic, prea neînsemnat sau prea slab. El va face minuni prin tine şi te va pregăti pentru lucrarea la care eşti tu chemat(ă). Împărtăşeşte oamenilor ce Dumnezeu face în tine şi prin tine şi spune-le despre jertfa şi dragostea Lui faţă de ei. OAMENII AU NEVOIE DE DUMNEZEU!!! Aşa că haideţi să Îl reprezentăm pe El, haideţi să nu mai fim nepăsători. Dumnezeu are nevoie de oameni dispuşi să facă orice pentru El. Eşti disponibil(ă)???

“Scoală-te, luminează-te! Căci lumina ta vine, şi slava Domnului răsare peste tine. Căci iată, întunericul acoperă pământul, şi negură mare popoarele; dar peste tine răsare Domnul, şi slava Lui se arată peste tine.” Isaia 60:1-2

Anunțuri

Salutare popor.

Apoi trebuie sa stau intr’o zi sa imi bat capul o tzara cu site’ul asta, ca numa nu ma descurc :))

Dupa atata timp de nescris pe blog, uite ca a venit si momentul sa va mai spui cate ceva, ce s’a mai intamplat pe la mine.
In iulie m’am intorsc acasa, in orasul meu natal. Dupa 3 ani de zile petrecute prin Cluj, slujing cu Tineri Pentru Misiune, uite ca a venit momentul sa mai shed si prin Oradea.
M’am inscris la pedagogie si cam atat. Nu am multe de zis, asa ca, sper ca in viitor sa se mai intample lucruri noi ca sa am ce sa povestesc:)))

O vineri faina sa aveti!

Dupa atata timp, am ajuns si eu pe acasa. (in Oradea pentru cei care nu stiti de unde sunt 😛 )
M’am bucurat mult de tot sa’mi revad prietenii, biserica si in special familia! Am stat cam 2 saptamani si deja trebuie sa plec inapoi. 😦 Trist! Acuma se face si vreme buna cand plec eu :))
Imi place mult o piesa. Ma reprezinta 🙂 Enjoy!

Vineri, sambata si duminica sunt zilele internationale de rugaciune, pentr bisericile persecutate. Sambata, 7 martie, ne vom intalni toate bisericile din Cluj, pentru a mijloci impreuna pentru oamenii care sunt persecutati din cauza credintei lor. Va fi inchinare si in acelasi timp rugaciune. Se vor prezenta si anumite videori cu cele mai persecutate tari!
Vino si tu, sambata, 7 martie, ora 16,30, la biserica Faclia, str. Uliului nr 6A.

.
Prin rugaciune poti schimba lumea! 😉


Te asteptam!

free counters

E cam greu să mă uit la trecutul meu, să îmi amintesc de copilăria mea, pentru că nu am avut cea mai superbă copilărie posibilă.
Când aveam doar 1 an si 8 luni, tatăl meu ne-a părăsit. Aşa că am rămas cu mama şi sora mea mai mare. Cu cât creşteam, simţeam tot mai mult lipsa unui tata în viaţa mea.
Am avut o viaţă grea. De multe ori nu aveam ce mânca, însa chiar dacă nu ştiam prea multe despre Dumnezeu şi nu îmi dădeam seama pe atunci, El era acolo şi mereu  ne purta de grijă.
Îmi amintesc o întâmplare faină. Într-o zi am rămas fără bani şi mama se tot gândea cum să facă, să facă rost de mâncare. Sora mea a început să se roage  şi să ceara ajutor lui Dumnezeu. Peste câteva ore, (îmi amintesc aşa de clar) sună cineva la uşa. Chiar nu aşteptam pe nimeni. Era o doamnă, care avea 2 plase cu ea. Ea habar nu avea cine suntem noi şi nu ne’a văzut niciodată, însă a simţit să cumpere mancare şi tot felu de chestii şi să vină la apartamentul nostru. Chiar dacă eram copil, am fost uimită de cele întâmplate. Dumnezeu era cel care ne purta de grija mereu.
Am ajuns la vârstala care am început să merg la şcoală. A fost greu pentru mine să văd cum colegii mei erau aduşi de taţii lor la şcoală. Mă tot întrebam de ce  eu nu am un tată? De ce tatăl meu a ales să plece şi să nu-mi fie alături? Si am inceput să îl urăsc.

Am ajuns la liceu. Am început să îmi fac „prieteni” noi. Am început să merg prin cluburi, să beau, să fumez…făceam ceea ce si prietenii mei făceau. De ce să fiu eu diferită? La început a fost fain. Era ceva nou pentru mine…însa aceste lucruri nuîncetat să mă mai împlinească. Am intrat de multe ori în depresii. Nu mai ştiam ce e bine, ce e rău. Mă simţeam atât de singură şi mi se părea că cei din jurul meu nu mă plac. Ma simţeam respinsă de toată lumea. Aşa că am încercat de multe ori să mă sinucid. Viaţa mea era un dezastru. Însă Dumnezeu avea alte planuri cu mine şi mereu intervenea şi îmi „distrugea” mie planurile.

Între timp, prietena mea  AMALIA mă tot invita să merg la biserică cu ea. Într-un final am mers cu ea, doar ca să inceteze! (multumesc că ai avut răbdare şi nu ai renunţat). A început să îmi placă. Lumea mă băga în seamă,  mă puneau să cânt. La un moment dat a început să îmi placă chiar foarte mult. Nu lipseam nici o duminică. Am inceput să fiu curioasă, vroiam să descopăr tot mai multe despre acel Dumnezeu de care toată lumea vorbea.

Între timp, noi ne-am pierdut apartamentul (din cauza unei „prietene” de a mamei, care a împrumutat bani de la bancă şi mama a girat apartamentul, având încredere în acea persoana…) şi mama nu mai vroia să audă de creştini. A început să-mi înterzică să mai merg la biserică. În fiecare duminică mă trezeam cu 2 ore mai repede şi mă rugam de mama şi o imploram să mă lase să merg. Uneori când avea chef mă lăsa, alteori nu.
Totul a durat timp de 5 ani. Vroiam aşa de mult să descopăr mai multe despre El şi nu îmi era îngăduit.

A urmat apoi un timp în care mă jocam de a creştina. Mergeam duminica la biserică şi totul era perfect. Nimeni nu ştia ce era în inima mea şi în viaţa mea: doar Dumnezeu! Cum trecea duminica şi începea o nouă săptămână, înceapeam cu obiceiurile mele şi uitam de Dumnezeu şi de biserică…de toate…până într-o zi când am simţit că Dumnezeu mă pune să aleg: ori pe El, ori să rămân cu lucrurile care mă satisfăceau doar pentru o perioadă scurta …
Şi am luat cea buna decizie: L-am ales pe El. Nu mi-a fost usor s[ renun’ la prietenii mei, la obiceiurile mele…şi a trebuit sa treacă ceva timp ca să pot să mă dedic Lui cu adevărat.

Între timp, mama l-a întâlnit pe Isus. Ea L-a primit în inima ei şi a fost una din cele mai faine momente din viaţa mea(5ani ne-am rugat pentru mama ca ea să-L cunoască pe Dumnezeu). În acea zi toate 3 (eu,mama şi sora mea) am devenit o familie a lui Cristos.

În 2003 am făcut botezul în apă în biserica mea, Betania. A fost ziua în care am declarat public că Isus Cristos este Domnul şi Mântuitorul meu personal.

Dumnezeu transformă vieţi si asta pot să o zic din propria mea experienţă.   🙂


In sfarsit mi’am petrecut revelionul la munte. Gosh!
Am fost in satul Corvinesti, langa Bistrata, la o casa super faina, la sora Adrianei Feisan!. Am stat din 29 decembrie, pana in 3 ianuarie. Chiar daca ne doream mult sa avem zapada, nu am avut. A nins doar asa putin, dar nu a tinut. Ce sa faci…poate data viitoare 🙂
Am fost 18 persoane de peste tot, cei mai multi eram din TPM! A fost chiar fain. Am avut jocuri, ne’am uitat la filme, am jucat „Elefantul alb” (si am primit cadouri), unii facut scenete comice, unii au jucat Monopoly pe calculator…addicted :)) (Cezar si Dana) si am avut si nunta- Danela si Beni. :->
In 31 decembrie, seara, am avut o cina gustoasa. Fetele au aranjat masa super fain. Inainte sa trecem in noul an, am avut un timp de inchianare si un timp in care sa spunem cele mai faine lucruri care s’au intamplat in anul 2008!
Am avut un timp fain si mi’am facut prieteni noi.
Si totusi nu’mi vine sa cred ca deja suntem in 2009! Ce repede trece timpul!

~fetele harnicutele-pregateau mancare~
~Marta imi admira ciorapii cu degete~
~cadouri:CIOCOLATA!yammyy!~

Se pare că un nou DTS e pe sfârşite. Aşa nu-mi plac despărţirile. Cred ca nimănui nu-i plac.

După 5 luni în care am fost zi de zi unii cu ceilalţi, în bucătarie, în sala de clasă, pe hol, în oraş, în misiune…a venit timpul ca fiecare să meargă pe drumul pe care Dumnezeu îi cheamă pe fiecare.
Au fost 5 luni faine şi o să-mi fie dor de vremurile petrecute cu ei.

În timp ce încă echipele erau în Egipt, eu, împreună cu Kathy am avut onoarea să alegem noi locul unde să avem graduarea (trebuia să fie un loc foarte special 🙂 ). E cam prima dată când trebuie să fac aşa ceva, dar a fost fain să merg la restaurant, să discut cu managerul…m-am simţit importantă. 🙂 Am ales un loc fain: Chicago’s Restaurant! (ar trebui să mă plătească că le fac reclamă).

Am făcut un power point, special pentru studenţi. A fost tare! Sunt mândră de ce a ieşit. 🙂

Am onoarea sa va prezint 12 oameni faini:

~DAVE~
~EMMA~
~CLAUDIA~
~CRISTI~ & ~LIGIA~

~ANDY~~crazy Kyndra~~LAURA&JOHN~~ELIKE~~ŞI COSMIN A GRADUAT~~ALEXANDRA – Sunt lacrimi de bucurie- Dumnezeu a lucrat in viaţa ei mult~

Şi acum cei 4 staff 🙂

~PAUL&STACEY~

~ANA MARIA~~SI NU IN ULTIMUL RAND: EU 🙂Multumim familiei Ciorogar

(Alin&Gabi) pentru ajutor ~GOLDY&IZA~


” Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice faptură!”
Marcu 16:15

O noua Şcoală de Ucenicie a început în 1 Septembrie 2008. A fost fain că am avut 12 studenţi din 4 naţiuni diferite.

Timp de 12 săptămâni au avut cursuri, pe teme diferite, învăţând tot mai mult despre Dumnezeu, despre caracterul Lui şi cum să îşi slujească unul celuilalt.

De data aceasta, am fost mult mai implicată în acest Dts, aşa că am putut să fiu parte din transformările pe care Dumnezeu le-a făcut în studenţi.

Am condus închinarea de mai multe ori, pe parcursul şcolii. E fain că, pas cu pas, cresc in a fi o lideră de închinare. 🙂
Închinarea pentru mine e locul în care sunt doar eu cu Dumnezeu, este locul în care îi aduc laude Lui. Este locul în care El vine şi mă întâlneşte! Ador ăa stau în prezenţa Lui!

Apoi timp de 7 săptămâni, studenţii au fost plecaţi în misiune în Egipt. Au fost împărţiţi în 2 echipe: una condusă de Paul şi cealaltă de Ana Maria. Pentru majoritatea dintre ei a fost prima misiune transculturală. vreau sa cred că a fost o experienţă faină, care a avut impact asupra lor.

Au lucrat cu refugiaţii Sudanezi din Cairo. Au fost la intâlnirile de rapp, cu tinerii, au vizitat bisericile sudaneze, au vizitat familii nevoiaşe, au lucrat cu copiii.

~în vizită la familii~


~invăţând copiii cântece~

~curăţenie~

~renovând şcoli~

~Laura, pictând nasucul unei fetiţe~

~au cunoscut tineri, din diferite naţiuni, care slujeau aceluiaşi Dumnezeu~


Chiar dacă nu am fost cu ei în această misiune, ceea ce a fost greu pentru mine, m-am bucurat mult că am putut să mijlocesc pentru ei în tot acel timp cât au fost acolo. Dumnezeu a facut lucruri face în ei şi prin ei. Dragostea lor faţă de oameni a crescut şi dorinţa de spune şi altora despre ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi şi despre dragostea Lui măreaţă care o are pentru noi.
Au fost 7 saptămâni cu multe provocări, multe lucruri noi, însă au venit acasă victorioşi. S-a meritat toată truda şi toate eforturile depuse.

Slavă lui Dumnezeu pentru purtatea Lui de grijă şi pentru oamenii care l-au cunoscut pe El!

„Binecuvântat sa fie Egiptul, poporul Meu…”
Isaia 19:25b


HELLO HELLO!

WELCOME TO MY BLOG! THIS BLOG IS TO KEEP PEOPLE UPDATED ON MY MINISTRY AND TO FIND MORE ABOUT IT!

I HOPE THAT YOU WILL ENJOY IT!

BLESSINGS! 😉