E cam greu să mă uit la trecutul meu, să îmi amintesc de copilăria mea, pentru că nu am avut cea mai superbă copilărie posibilă.
Când aveam doar 1 an si 8 luni, tatăl meu ne-a părăsit. Aşa că am rămas cu mama şi sora mea mai mare. Cu cât creşteam, simţeam tot mai mult lipsa unui tata în viaţa mea.
Am avut o viaţă grea. De multe ori nu aveam ce mânca, însa chiar dacă nu ştiam prea multe despre Dumnezeu şi nu îmi dădeam seama pe atunci, El era acolo şi mereu ne purta de grijă.
Îmi amintesc o întâmplare faină. Într-o zi am rămas fără bani şi mama se tot gândea cum să facă, să facă rost de mâncare. Sora mea a început să se roage şi să ceara ajutor lui Dumnezeu. Peste câteva ore, (îmi amintesc aşa de clar) sună cineva la uşa. Chiar nu aşteptam pe nimeni. Era o doamnă, care avea 2 plase cu ea. Ea habar nu avea cine suntem noi şi nu ne’a văzut niciodată, însă a simţit să cumpere mancare şi tot felu de chestii şi să vină la apartamentul nostru. Chiar dacă eram copil, am fost uimită de cele întâmplate. Dumnezeu era cel care ne purta de grija mereu.
Am ajuns la vârstala care am început să merg la şcoală. A fost greu pentru mine să văd cum colegii mei erau aduşi de taţii lor la şcoală. Mă tot întrebam de ce eu nu am un tată? De ce tatăl meu a ales să plece şi să nu-mi fie alături? Si am inceput să îl urăsc.
Am ajuns la liceu. Am început să îmi fac “prieteni” noi. Am început să merg prin cluburi, să beau, să fumez…făceam ceea ce si prietenii mei făceau. De ce să fiu eu diferită? La început a fost fain. Era ceva nou pentru mine…însa aceste lucruri nuîncetat să mă mai împlinească. Am intrat de multe ori în depresii. Nu mai ştiam ce e bine, ce e rău. Mă simţeam atât de singură şi mi se părea că cei din jurul meu nu mă plac. Ma simţeam respinsă de toată lumea. Aşa că am încercat de multe ori să mă sinucid. Viaţa mea era un dezastru. Însă Dumnezeu avea alte planuri cu mine şi mereu intervenea şi îmi “distrugea” mie planurile.
Între timp, prietena mea AMALIA mă tot invita să merg la biserică cu ea. Într-un final am mers cu ea, doar ca să inceteze! (multumesc că ai avut răbdare şi nu ai renunţat). A început să îmi placă. Lumea mă băga în seamă, mă puneau să cânt. La un moment dat a început să îmi placă chiar foarte mult. Nu lipseam nici o duminică. Am inceput să fiu curioasă, vroiam să descopăr tot mai multe despre acel Dumnezeu de care toată lumea vorbea.
Între timp, noi ne-am pierdut apartamentul (din cauza unei “prietene” de a mamei, care a împrumutat bani de la bancă şi mama a girat apartamentul, având încredere în acea persoana…) şi mama nu mai vroia să audă de creştini. A început să-mi înterzică să mai merg la biserică. În fiecare duminică mă trezeam cu 2 ore mai repede şi mă rugam de mama şi o imploram să mă lase să merg. Uneori când avea chef mă lăsa, alteori nu.
Totul a durat timp de 5 ani. Vroiam aşa de mult să descopăr mai multe despre El şi nu îmi era îngăduit.
A urmat apoi un timp în care mă jocam de a creştina. Mergeam duminica la biserică şi totul era perfect. Nimeni nu ştia ce era în inima mea şi în viaţa mea: doar Dumnezeu! Cum trecea duminica şi începea o nouă săptămână, înceapeam cu obiceiurile mele şi uitam de Dumnezeu şi de biserică…de toate…până într-o zi când am simţit că Dumnezeu mă pune să aleg: ori pe El, ori să rămân cu lucrurile care mă satisfăceau doar pentru o perioadă scurta …
Şi am luat cea buna decizie: L-am ales pe El. Nu mi-a fost usor s[ renun’ la prietenii mei, la obiceiurile mele…şi a trebuit sa treacă ceva timp ca să pot să mă dedic Lui cu adevărat.
Între timp, mama l-a întâlnit pe Isus. Ea L-a primit în inima ei şi a fost una din cele mai faine momente din viaţa mea(5ani ne-am rugat pentru mama ca ea să-L cunoască pe Dumnezeu). În acea zi toate 3 (eu,mama şi sora mea) am devenit o familie a lui Cristos.
În 2003 am făcut botezul în apă în biserica mea, Betania. A fost ziua în care am declarat public că Isus Cristos este Domnul şi Mântuitorul meu personal.
Dumnezeu transformă vieţi si asta pot să o zic din propria mea experienţă. 
)
Trist! Acuma se face si vreme buna cand plec eu 
~crazy Kyndra~
